18 februarie 2015
Să nu crezi niciodată ce îți spun, să crezi ce simți...
Să nu crezi
niciodată ce îți spun, să crezi ce simți... Cred că am
obosit de câte ori am zis-o. Am repetat până la capătul
răbdării. SĂ NU CREZI NICIODATĂ.....
Dar
nu mai am răbdare. Nu am răbdare. Nu am răbdare pentru unele
lucruri, nu pentru că am devenit o arogantă, ci pur și simplu
pentru că am ajuns într-un moment al vieții , în care nu mai
vreau să irosesc timp cu ceea ce-mi displace sau îmi face rău.
Nu
mai am răbdare pentru cinism, critică și cereri exagerate de orice
natură. Mi-a pierit cheful de-a le face pe plac celor care nu mă
plac pentru ceea ce sunt eu și vor să mă placă pentru ceea ce vor
ei să fiu, să-i iubesc pe cei care nu mă iubesc și să le zâmbesc
celor care nu vor să-mi zâmbească.
Nu
mai am răbdare și nu mai pierd niciun singur minut cu cei care mint
sau manipulează. Am decis să nu mai coexist cu pretinsul,
ipocrizia, falsitatea și cu laudele ieftine. Nu tolerez nici
erudiția selectivă, nici aroganța academică. Și nici nu mă
adaptez la bârfa mondenă. Urăsc conflictul și comparațiile. Cred
într-o lume a contrariilor și de aceea îi evit pe oamenii cu
personalități rigide și inflexibile. Îmi displac lipsa de
loialitate și trădările între prieteni. Nici nu mă împac cu cei
care nu știu să facă un compliment sau să spună un cuvânt de
încurajare. Exagerările, deja au început să mă plictisească
și deja am greutăți în a-i accepta pe cei ce nu își găsesc
niciun rost. Și peste toate acestea, nu am răbdare pentru oricine
nu-mi merită răbdarea.. Iar el, de departe nu a meritat răbdarea
mea.
În
tinerețea lui, n-a înțeles că atunci când un bărbat își
numește femeia soare, ea îl luminează. Când îi spune iubito, ea
iubește. Când o asemănă serafimilor, ea îl apără. Când o
prețuiește, ea strălucește. Când îi spune draga mea, ea
răspunde cu dragoste. Iar când un bărbat tace, femeia devine
indiferentă. Femeile sunt reciproce până la imposibil.
Nu
i-a spus nimeni că dacă nu știi ce să simți față de un om,
trebuie să închizi ochii și să-ți imaginezi că el nu este.
Niciunde. Nicicum. Niciodată. Să-ți ții respirația și să
numeri până la zece. Încet, cu calm, și îți vei descoperi și
cele mai nebănuite simțăminte.
Nu
l-a învățat nimeni că atunci când întrebarea lui este de
prisos, răspunsul meu este inutil.
Nu
i-a zis nimeni că toate fetele adoră ochii albaștri, dar ele mereu
se îndrăgostesc de acei ochi căprui. Iar eu, exact ochii aceia
căprui îi iubisem. Dar el n-a simțit. A crezut când l-am
alungat. A crezut când i-am zis să plece. Să
nu crezi niciodată ce îți spun,... Pentru că nu
mai văd niciun rost în a-mi irosi cuvinte pe care nu le aude
nimeni. Pentru că iubirea nu se declară- se simte.
Am
ales să plec în liniște. Pentru că unul din cele mai fericite
momente din viață este acela când găsești curajul de a pleca de
lângă ceea ce nu poți schimba!
Uneori
tăcem nu pentru că nu avem ce spune, dar pentru că vrem să spunem
mult mai mult decât ar înțelege cineva.
Am
standarde înalte acum. Atât de înalte, încât nici eu nu le mai
poate atinge. Încât ceva mic, autentic și sincer, precum iubirea
lui, pălește în fața mea. Pentru că iubesc la intensitate
maximă. Atemporal și limitat de infinit. Îmi risc viața pentru
plăcerea riscului, nu pentru siguranța victoriei. Victoria e magia,
dacă e să fie, dacă nu, e doar adâncimea riscului. Pentru că
într-o viață.. nu simți decât cu o singură persoană infinitul!
Trebuia să simtă infinitul... să
crezi ce simți...
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu