6 martie 2015

Camera 610

Când am ajuns, camera era dichisită impecabil. Am lăsat bagajele emoționale  în hol și am ieșit. Îmi mușcam buzele gândindu-mă cât de bine s-ar potrivi camera grea și impunătoare a hotelului  cu trupul meu gol și ușor. Un alt fel de feng-shui.
Rar mi-a fost dat să întâlnesc un bărbat care să recunoască cu francheţe tot ce poate oferi. Un bărbat care să-ți spună pe șleau cam tot ce vrea să-ți facă (și nu mă refer neapărat, să-ți facă un cadou...).
Nu mi-a fost niciodată atât de greu să scriu. Parcă am uitat toate limbile de pe pământ. Povestea  asta a fost atât de fizică încât cred că numai limbajul trupului ar putea să-i dezvăluie secretele. Cred că așa o să și rămână: impregnată pe trupurile noastre; știută doar de pereții aceia - martorii atâtor istorisiri. 
Dacă un singur perete ar putea să povestească măcar jumătate din ceea ce a fost silit să vadă de-a lungul existenței lui, probabil că l-ar detrona și pe cel mai apreciat romancier din toate timpurile. Dar nu poate, spre binele multora dintre noi.
 Am știut întotdeauna că bărbaţii iubesc rar, sincer și mult mai profund decât noi. I-am invidiat mereu pentru felul unic în care ştiu ei să iubească. Bărbaţii se îndrăgostesc puternic şi hotărât, cu disperare, gata oricând să-şi pună gaj sufletul pentru dragostea vieţii lor. Bărbaţii ştiu să iubească mai frumos decât femeile. Ei pot să se îndrăgostească oricând de o pereche de sâni fermi, de un fund obraznic sau de un zâmbet senzual; pot găsi la orice femeie părţi de care să se îndrăgostească, dar de iubit, rareori iubesc o femeie cu totul. Ah, şi ce onoare să fii tu femeia aceea! Şi ce durere să nu-l faci să simtă asta pentru tine… 
 El mă iubește în liniște. Fără cuvinte plicticoase, fără declarații hiperbolizate, fără drame și poezii. Mă iubește unic - în felul lui. Mă iubește perfect pentru toate împerfecțiunile mele.
Ce anume e diferit în relația noastră? -  Este atât de simplu! El nu va pretinde că știe ce simt. Nici cum mă doare! Va întreba. Va asculta. Va fi acolo.
El e bărbatul cu care aș merge cu încredere până la capătul lumii. Pe umărul căruia aș putea să plâng oricând. Care nu mă va lăsa să mă văd altfel decât așa cum sunt, pentru că nu mă minte și nu mă menajează. E bărbatul cu care râd, plâng, cu care mă sfătuiesc, care mă sprijină oricând. El nu va simți gelozie sau păreri de rău.
Am trăit atât de mult încercând să mă eliberez de lanțurile iubirii. Acum trăiesc luptând să o mențin, să o păstrez.
 Da, el e bărbatul care mi-a declanșat starea de azi și care mi-o menține zilnic. Pentru că el mi-a spus de curând în cel mai natural mod cu putință: ”Ai locul tău în inima mea pentru totdeauna. Dar sunt fericit pentru că ești fericită, înțelegi? Fii fericită, te rog!”


la 06:45 Niciun comentariu :

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )