27 martie 2013
Si oriunde privesc il vad doar pe el, desi a trecut atat timp de cand n-am mai fost Noi…de cand nu ne-am mai sarutat, nu ne-am mai imbratisat, n-am mai facut nici macar dragoste ca alta dat`.
Am uitat de noi, am uitat sa ne iubim, sa ne spunem cuvinte frumoase, sa ne oferim zambete. Am uitat! Ne-am multumit cu putin, cu strictul necesar, am uitat de pasiune, de sentimente, de ceea ce ne-a adus impreuna.
Dar el… El este atat de rece incat nimic nu l-ar indura. Lacrimile mele , regretele mele, iubirea mea nici nu-l ating macar. Are atat venin in suflet. Si stiu ca am gresit… si ca uneori e prea tarziu sa mai remediezi ceva, dar totusi n-o sa inteleg cum iubirea lui de ieri, azi nu mai e. De unde atata sete de razbunare?
Suferinta mea ii alimenteaza fericirea. Are o placere bolnava de a ma vedea plangand. M-ar calca in picioare daca ar putea, si totusi eu il iubesc cu fiecare bataie a inimii mai mult si mai mult…
Am impresia ca am transformat “iubirea” asta intr-o competitie, care-l raneste mai tare pe celalalt, cine are sufletul mai rece, si cine sufera mai mult. Dar nu ne distrugem niciodata! Cand unul din noi cade, celalalt nu-i da lovitura finala, ci din contra, il ajuta, il ridica si-l pune pe picioare, ca apoi sa o putem lua de la capat.
In ce moment am stabilit ca asta e bine? Cum de am devenit dependenti? Ce fel de boala e asta?
Si inca alte milioane de intrebari, la care nu am nici un raspuns…
Si inca alte milioane de intrebari, la care nu am nici un raspuns…
Stiu doar ca totul a inceput cu un trandafir alb…..... Si el a ramas trandafirul meu alb. Desi, e atat de frumos, atat de adanc isi infige spinii in sufletul meu… si mi-e dor… mi-e tare dor!
Trandafirul alb...
25 martie 2013
Ploua de mai bine de 3 saptamani… si-n sufletul meu ploua, dar nu
mai stiu de cand… de suficient oricum.
Imi amintesc doar ca era o zi insorita atunci cand l-am cunoscut, si`n cel mai
ironic mod, a inceput sa ploua din a 2-a seara… si inca nu s-a
oprit. Ma gandesc , oare
in ce moment am decis noi sa ne distrugem? In ce moment am hotarat sa ne furam
Soarele unul altuia. In ce moment am hotarat ca e bine sa ne calcam pe
suflete?...In ce moment am hotarat sa ne
iubim?! Si totusi continuam sa
mergem prin ploaie. Pe fundalul
gandurilor mele, se aude la casti melodia noastra, pe care o ascult pe repeat
de cand a inceput ploaia… merg inainte, desi as spune ca mai mult ma tarasc.
Ploaia imi ascunde lacrimile, ce nu le pot controla. Am un gust amar. Sunt
nesigura. Imi e rau langa, dar imi e rau si departe. Sunt confuza. – as vrea
doar sa nu mai ploua, sa nu mai doara… Si stiu
cat vrea sa ma vada fericita, dar fericirea mea este langa el… Traiesc prin el,
respir prin el… Daca el nu e, nimic nu mai are rost… Si apoi iubitul meu noi ne iubim cu adevarat atunci cand viata nu este roz , atunci cand apar probleme , griji si dificultati peste care trecem impreuna .Ne iubim cu adevarat atunci cand nu ne acuzam ci incercam sa ne sustinem .Ne iubim cu adevarat atunci cand suntem liberi dar suntem impreuna .Ne iubim cu adevarat atunci cand acceptam defectele si zilnic descoperim noi calitati . Ne iubim cu adevarat atunci cand o imbratisare ne da putere .Ne iubim cu adevarat, pentru ca suntem noi, pentru ca atunci cand ma saruti, totul in jurul meu devine obscur, sit e vad doar pe tine… pentru ca inca iti simt parfumul pe pielea mea…
Iubitule, nu`ti cer decat sa ma respecti desi sunt putin firava , sa ma iubesti cand sunt nervoasa si mofturoasa ,sa ma imbratisezi cand sunt agitata si vreau sa stau singura , sa nu ma lasi sa plang , sa ma susti cand imi spun parerea , sa ma critici doar atunci cand stii ca ai dreptate ,sa nu ma compari cu cele care au trecut prin viata ta , si sa ma ierti daca ti-am gresit candva… Si orice ar fi, orice, sa nu uiti ca te iubesc….
www.facebook.com/domnisoaraj
Picaturi de suflet
1 martie 2013
Traim intr-o era
in care sentimentele nu mai sunt "la moda". Si totusi eu vreau sa cred
in ele. Dar ca sa crezi in ceva trebuie sa-l cunosti. S-au schimbat definitile;
sentimentele nu constau in vorbe, promisiuni, flori, minciuni.
Acum iubirea a devenit superficiala, de aparenta, confundata
destul de usor cu obisnuinta. Nu-ti mai dai seama daca-l iubesti sau doar esti
obisnuita cu el. Nu mai cunosti iubirea in adevaratul ei fapt, pentru simplul
fapt ca nimeni nu mai este interesat de sentimentul asta. Si poate totusi,
ajungi sa-l cunosti, fapt realizabil, dar sa ajungi sa iubesti e relativ
simplu… mai complicat este sa-l faci si pe cel pe care-l iubesti sa te
iubeasca, relativ imposibil!
Cum ai putea
sa ceri cuiva din zilele noaste sa iubeasca cand oamenii nu inteleg nici macar
bunul simt. Cum sa ai curaj sa-i ceri cuiva, care traieste intr-o lume egoista,
in care toti se gandesc doar la ei insusi, “gandeste-te la mine”?! Foarte
greu de abordat! Nici macar nu-i poti cere socoteala: “iubeste-ma pentru
ca te iubesc”, pentru ca iubirea nu este un targ, o conventie, iubirea este pur
si simplu o certitudine: “te iubesc, pentru ca te iubesc”. Este simplu. Viata
este simpla, dar noua nu ne este de-ajuns. Vrem sa o facem imposibila, ca apoi
sa ne putem plange cat de grea este. Ne place sa fim dramatici; ne place sa
suferim, si ne-o facem cu mana noastra. E limpede.
In astfel de
cazuri, cum sa mai speri la “Marea Iubire”? Cine sa te mai creada? Oare mai
exista iubirea aceea platonica, pura, pe care o vezi in filme sau o citesti in
carti si la care cu toti speram, desi majoritatea nu recunoastem, sau nu
constientizam. Cine poate sa-ti ofere iubirea asta, intr-o lume atat de
infatuata si egoista; unde toti sunt manipulati de tot felul de “fericiri”
trecatoare, de iluzii ale unei vieti implinite, de superficialiatea lucrurilor?
Unde auzi zilnic: il iubesc pentru ca este frumos, pentru ca este
destept, pentru ca este inalt, scund , slab, gras; de parca sti tu de ce il
iubesti. Iubirea nu are cauze constiente, nu se justifica. O iubire justificata
nu este iubire. O poti numii oricum , dar nu iubire.
Am
experimentat acest sentiment. Si am ramas la concluzia urmatoare: mereu voi
ramane aceasi, o romantica incurabila, care probabil nu-si gaseste locul in
secolul 21…voi iubi, si voi uita sa respir… si voi suferi, din nou; dar sper ca
si de data aceasta timpul imi va alina durerea.
Mai presus
decat imbratisari calde, sarutari dulci, si juraminte, insasi iubirea
reprezinta si lacrimi amare si durere indescriptibila; cand ai pur si simplu
impresia ca lumea ta e sfarsita, ca nu mai ai efectiv pentru ce sa traiesti,
aduce cu sine, de multe ori, suferinta crunta. Si acum sa nu-mi vorbeasca
despre iubire cei care n-au trait acest sentiment. Sa nu-mi vorbeasca despre
dor ce-i ce stiu ca maine sau poimaine vor adormi in bratele celui
iubit. Sa-mi vorbeasca despre dor si lipsuri ce-l ce adoarme in fiecare seara
pe o perna rece, intr-un pat prea mare, in asteptarea unei iubiri ce probabil
nu va veni niciodata.
Sa-mi
vorbeasca de dor cel care s-a intrebat, dupa lungi zile de asteptare, “Oare, cat
de sincer a fost sarutul acela?” Cel care stie ca este in plus acolo unde
trebuia sa fie totul. Cel care stie ca a facut totul pentru a-si face fericita
jumatatea si, totusi a realiazt ca “totul” nu este suficient.
Si stim cu
toti ca este greu. Este foarte greu. E greu sa realizezi si sa accepti ca totul
devine scrum. Ca tot ceea ce odata erau vise, promisiuni,juraminte erau
defapt doar vorbe goale. Nu scot ușor usor un om din suflet... dar daca o
fac, acesta este ca și cum nu ar mai exista.
Pana sa ajung la acest pas iert de multe ori și caut cu disperare sa ma agat de tot ce are omul mai bun si de toate amintirile frumoase. Indur, tolerez, inteleg, sufar și acord sanse, mergand pana la naivitate, pana la a lasa oamenii sa profite de bunatatea mea.
Dar am limitele mele… si ma trezesc intr-o zi in care ia nastere in mine sentimentul dreptatii… si atunci simt o repulsie fata de felul in care am fost tratata.
Sufletul omului nu este o casa parasita in care sa bantui cum vrei, din care sa iei ce iți trebuie si din care sa pleci si sa revii ori de cate ori ai chef. In sufletul omului nu intri carand dupa tine mizerii si urat, ci vii cu frumos, cu intentii bune, deschis, pasnic si iubitor.
Cine isi doreste sa faca parte din sufletul cuiva ar trebui sa stie ce are de facut ca sa isi pastreze locul acolo… cine nu, adio!
Pana sa ajung la acest pas iert de multe ori și caut cu disperare sa ma agat de tot ce are omul mai bun si de toate amintirile frumoase. Indur, tolerez, inteleg, sufar și acord sanse, mergand pana la naivitate, pana la a lasa oamenii sa profite de bunatatea mea.
Dar am limitele mele… si ma trezesc intr-o zi in care ia nastere in mine sentimentul dreptatii… si atunci simt o repulsie fata de felul in care am fost tratata.
Sufletul omului nu este o casa parasita in care sa bantui cum vrei, din care sa iei ce iți trebuie si din care sa pleci si sa revii ori de cate ori ai chef. In sufletul omului nu intri carand dupa tine mizerii si urat, ci vii cu frumos, cu intentii bune, deschis, pasnic si iubitor.
Cine isi doreste sa faca parte din sufletul cuiva ar trebui sa stie ce are de facut ca sa isi pastreze locul acolo… cine nu, adio!
In sufletele
noastre ascundem un dor nemilos, un dor care ne taie respiratia, ne lasa fara
puteri, ne face sa zambim, ne face sa plangem, ne face sa stam si sa asteptam.
Ne lipseste ceva, ne este frica. Ne e dor de inocenta, de copilarie, de incertitudine, de noi provocari, intalniri speciale sau cai necunoscute, desi nu recunoastem…
Ne lipseste ceva, ne este frica. Ne e dor de inocenta, de copilarie, de incertitudine, de noi provocari, intalniri speciale sau cai necunoscute, desi nu recunoastem…
Sunt momente
in care ne lovim de monotonie, viata ni se pare un tablou trist, fara culori,
fara sentimente noi. Incercam sa ne ridicam dar brusc ceva ne pune iar la
pamant. Incercam sa mergem inainte dar brusc ne este teama. Deseori
ni se pare ca luptam impotriva morilor de vant, ne simtim ca niste razboinici
impotriva vantului. Scoatem sabia optimismului, lovim fara
tinta. Avem vise si nu stiu de unde sa incepem. Avem vise si nu stim
la ce sa renuntam.
Si ajungi intr-un
moment de cumpana, in care efectiv te intrebi, “Oare mai stiu sa iubesc,
sa indragesc, sa ador si sa sper? Oare mai pot rabda dupa o sarutare? Oare
mai pot astepta un semn cand sufletul meu arde de dorinta?”
Nu vreau sa ne
urateasca sufletul sentimentele. Ele ar trebui sa ni-l innobileze, sa ne faca
mai buni, mai curati, mai cinstiti. Sa ne faca oameni!
www.facebook.com/domnisoaraj
www.facebook.com/domnisoaraj
Sentimente...
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
