27 martie 2013
Trandafirul alb...
Si oriunde privesc il vad doar pe el, desi a trecut atat timp de cand n-am mai fost Noi…de cand nu ne-am mai sarutat, nu ne-am mai imbratisat, n-am mai facut nici macar dragoste ca alta dat`.
Am uitat de noi, am uitat sa ne iubim, sa ne spunem cuvinte frumoase, sa ne oferim zambete. Am uitat! Ne-am multumit cu putin, cu strictul necesar, am uitat de pasiune, de sentimente, de ceea ce ne-a adus impreuna.
Dar el… El este atat de rece incat nimic nu l-ar indura. Lacrimile mele , regretele mele, iubirea mea nici nu-l ating macar. Are atat venin in suflet. Si stiu ca am gresit… si ca uneori e prea tarziu sa mai remediezi ceva, dar totusi n-o sa inteleg cum iubirea lui de ieri, azi nu mai e. De unde atata sete de razbunare?
Suferinta mea ii alimenteaza fericirea. Are o placere bolnava de a ma vedea plangand. M-ar calca in picioare daca ar putea, si totusi eu il iubesc cu fiecare bataie a inimii mai mult si mai mult…
Am impresia ca am transformat “iubirea” asta intr-o competitie, care-l raneste mai tare pe celalalt, cine are sufletul mai rece, si cine sufera mai mult. Dar nu ne distrugem niciodata! Cand unul din noi cade, celalalt nu-i da lovitura finala, ci din contra, il ajuta, il ridica si-l pune pe picioare, ca apoi sa o putem lua de la capat.
In ce moment am stabilit ca asta e bine? Cum de am devenit dependenti? Ce fel de boala e asta?
Si inca alte milioane de intrebari, la care nu am nici un raspuns…
Si inca alte milioane de intrebari, la care nu am nici un raspuns…
Stiu doar ca totul a inceput cu un trandafir alb…..... Si el a ramas trandafirul meu alb. Desi, e atat de frumos, atat de adanc isi infige spinii in sufletul meu… si mi-e dor… mi-e tare dor!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu