10 iunie 2013

M.

Incepea cu prea mult timp in urma... doua copile, o clipa, o prietenie. Aici avea sa inceapa o istorie, avea sa ne legam pe viata una de cealalta, avea sa ne dam seama ce inseamna prietenia.

M. este prietena mea de suflet, chiar daca viata ne-a tinut despartite, noi am ramas mereu una langa cealalta.

Ea ma cunoaste poate mai bine decat o fac eu. Ea stie cand rad desi mi se zbat lacrimi in suflet, ea stie ce vreau sa spun fara ca macar sa rostesc vreun sunet, ea stie cand nu imi place ceva sau cand sunt super incantata. Ea stie cand trebuie sa ma zdruncine incat sa ma trezesc, si cand sa ma lase sa visez, stie cand sa ma pupe si cand sa ma certe, cand trebuie sa ma sprijine si cand sa-mi spuna ca gresesc, ea pur si simplu stie...

O fata ca ea, asa speciala merita toate gandurile bune. Merita pretuita si iubita. O fiinta atat de speciala, un suflet asa sensibil, inchis intr-un trup fin, cu un caracter puternic. E atat de speciala...

Acum multa vreme i s-a dat drumul sa iasa in lume... asa simpla, naturala cum era, şi ei au lovit-o fara mila. S-a intors cu bucati din ea lipsa, cu o privire pierduta, cu ochii uscati si goi. Am aflat ca atunci cand si-a deschis inima si i-a primit pe altii acolo, ei au vandalizat-o fara remuscari, iar cand a avut nevoie de iubire mai mult ca oricand, ei au plecat fara sa se uite inapoi. Dar ea este curajoasa: nu stie sa inoate dar viseaza sa se piarda intre valuri; spune ca iubirea inseamna sa mergi prin viata legata la ochii, sa risti totul si ea risca.

O romantica, o familistia si-o adevarata prietena, asa este M. O femeie frumoasa, cu ochii ca doua migdale, cu parul negru – albastrui si lung, care ii mangaie delicat umerii si ia mai apoi gratios forma spatelui. Tenul ii e ca laptele, iar obrajii ciupiti de soare se asorteaza cu buzele intotdeauna rosiatice , contrastand frapant cu puritatea pielii. Mi se pare atat de frumoasa incat chiar cred ca fardurile nu ar ajuta-o cu nimic, ci i-ar stirbi fara doar si poate din stralucirea ei speciala.

Mi-e tare dor de ea, de sfaturile ei, de zambetul ei, de micile contradictii ,de toate clipele petrecute impreuna, cand "filosofam" despre viata si mancam ciocolata pana dimineata, cand eram indragostite si fericite, cand plangeam si eram triste. Stand acasa , vorbind la telefon si deveneam atat de entuziasmate si atat de speriate razand la noi insine crezand ca viatsa nu e dreapta . Mi-e dor...

Iata-ne acum mari cu o traista mare de vise, sperante, dorinte. Ne-am maturizat dar pentru noi vom ramane mereu copii cu sufletul cald si colorat.

Ma gandeam mereu cu teama ca poate intr-o zi, timpul, distanta, job-urile ne vor strica prietenia, ca poate atunci cand vom fi mari, nu vom mai avea timp pentru noi. Si continui sa ma gandesc: Oare atunci cand ne vom aminti, ni se vor mai parea glumele noastre amuzante ? Ne vom mai aminti toate prostiile din scoala ? Inca vom mai incerca sa incalcam orice regula ? Vom ramane la fel, si vom fi mereu impreuna?

Mi-e teama ca poate greutatile vietii nu ne vor cruta prietenia. Dar sper ca noi vom fi ocolite, ca atunci cand vom fi batrane, ne vom reaminti toata povestea asta, si ca vom imparti toate momentele noastre speciale...

Multumesc M., pentru tot!
www.facebook.com/domnisoaraj

la 05:39 Niciun comentariu :